Ana

Exista momente in viata cand incepi sa te intrebi tot mai des daca faci alegerile cele mai potrivite, daca atunci cand nu alegi bine vei avea totusi un regret, daca vei avea un regret ce repercursiuni va avea asupra viitorului tau, si tot asa.... De cele mai multe ori intrebarile astea nu-si au un raspuns ori de cele mai multe ori raspunsul apare dupa ce intrebarea dispare din peisaj.
 Am cunoscut intr-o zi, pe o banca oarecare dintr-un parc oarecare din orasul sufletului meu, o fata. Era draguta, avea o pereche de ghete rosii din piele intoarsa, un par drept si roscat si o privire limpede, dar ce facea trimitere spre alte locatii, nicidecum catre cele cunoscute de mine. Cum am cunoscut-o? Era toamna si ma oprisem la umbra pe o banca sa-mi trag sufletul si sa fumez o tigara. M-am asezat cuminte, am pus mapa plina de corespondenta ridicata de la posta, langa mine si mi-am aprins tigara uitandu-ma in gol la oamenii care treceau pe langa mine. Un nene mai batran s-a oprit pret de cateva secunde in fata mea si mi-a zis: "Of, of, of...esti asa frumoasa si habar n-ai tu cat o sa te urateasca tigara aia..." Am zambit rusinata si mi-am lasat privirea in pamant, dar in urmatoarea secunda am auzit o alta voce. O voce de femeie : "Pot sa fumez o tigara cu tine? Pe fiecare banca e cate o tanti sau un nene si as fuma plimbandu-ma, dar am obosit." Era roscata cu ghete rosii. Am zis un "desigur" cu jumatate de gura. Aveam nevoie sa fiu singura in alea 10 minute de pauza, dar mi-am spus ca n-o sa ma deranjeze. "Ce toamna tarzie...E frumos afara. Sper sa tina cat mai mult." Am aprobat-o zambind. "Ana ma numesc. Imi cer scuze ca ti-am invadat banca." M-am prezentat si eu la randul meu, dar nu am stiut cum sa reactionez asa ca am tacut in continuare. Mi-am stins tigara si m-am ridicat de pe banca putin jenata. " E frumos orasul vostru. Cred ca o sa revin. Poate o sa ai timp sa mi-l arati intr-o zi." M-am asezat si mi-am aprins o alta tigara. Am inceput sa ma simt in largul meu. Am inceput sa discutam chestii banale, deloc iesite din comun. Privind ceasul de la primarie mi-am dat seama ca statusem o ora, iar Ana nu parea sa vrea sa plece ori sa ma lase sa plec, asa ca am intrerupt-o politicos si-am rugat-o sa-mi lase un numar de telefon cu promisiunea ca in aceeasi zi, mai tarziu o sa-i arat o parte din oras.
M-am tinut de cuvant si spre seara am sunat-o, iar spre surprinderea mea a si raspuns cu un glas nerabdator:
 "Ma bucur ca nu ai uitat." Am stabilit locul si ora de intalnire si m-am dus sa fiu un mini ghid pentru o straina pe care o cunoscusem intr-un parc la o tigara.
Ne-am asezat pe o terasa la o cafea si am ramas parca oprite de orice cisumstanta la aceeasi masa ore-n sir. Am ascultat-o cu drag si-mi povestea unele lucruri ca si cum ne-am fi cunoscut dintotdeauna, plina de entuziasm, era ca un copil. M-a fascinat, Ana....
Aveam un drum...stiam fiecare piatra ce-l construia frumos si drept spre ceea ce credeam ca va fi viata mea. Totul era limpede. Stiam exact ce am de facut, urmam niste pasi, taiam vise de pe lista imediat ce le indeplineam. Intr-o fractiune de secunda toate pietrele din drumul meu au inceput sa prinda niste forme neregulate, neslefuite, parca incercau sa se razvrateasca si mi-e imi convenea. Ma bucuram ca trebuie sa creez un alt drum, sa-l limpezesc, sa-l curat. Imi convenea deoarece, de data asta, il construiam cu tine. Ma bucuram pentru ca de data asta i-am proiectat eu forma, l-am vizionat in timp si spatiu asa cum am considerat eu de cuviinta. Eram fericita ca nu-mi sopteste nimeni din culise traseul pe care trebuie sa-l urmez pentru a duce la bun sfarsit planul. Aici apare intrebarea pe care i-am pus-o Anei...Intrebarea la care inca nu contenesc sa caut raspunsuri: Sunt sigura ca riscul asta, de a-mi crea propriul drum, nepazit de umbre binevoitoare, de a-l lua in forma bruta si de a-l modela dupa bunul meu plac, impreuna cu tine, e un risc pe care merita sa mi-l asum?
Ana s-a uitat la mine, defapt prin mine, si mi-a raspuns cu un scurt "Da!"...