Octombrie

            Nu mi-a placut niciodata septembrie. Imi place toamna cu toate culorile ei, cu toate fazele ei, dar septembrie nu mi-a placut niciodata...Era luna in care se termina vacanta si incepea scoala. E luna in care vremea e atat de nehotarata incat nu stii niciodata daca sa iei umbrela cu tine sau nu,  si-n plus iti mai trebuie si geaca sau cizme si sosete plusate, desi e abia septembrie. Luna asta n-a adus niciodata ceva bun in viata mea. Poate doar cand am intrat in clasa I, dar si atunci ploua cu galeata si aveam uniforma si ciorapei albi, facuti gri pana sa dau fata-n fata cu abecedarul. Anul asta, in schimb, pe ulima suta de metri, s-a trezit el, septembrie, sa-mi schimbe toate teoriile cu privire la uratenia lui.
              S-a-ntamplat fix pe 30. Dupa cateva incercari esuate, dupa destule insistente, am ajuns la concluzia ca "incercarea moarte n-are" si-am hotarat sa zic "DA!" Neah...nu m-am maritat, n-am acceptat vreo cerere in casatorie (inca), am hotarat sa revin la ceea ce obisnuiam sa fiu acum ceva vreme. M-am decis ca e momentul sa nu mai resping fara drept la replica si ca trebuie sa-l las sa intre in viata mea. Poate ca a asa a fost sa fie, acum dupa cativa ani si nu atunci, acum cativa ani. Tind sa cred din ce in ce mai tare in "Nebanuite sunt caile Domnului".
               Am fost...straini, cunostinte, prieteni, iubiti, prieteni, cunostinte, prieteni...si acum...acum suntem NOI. Credeam ca nu o sa reusesc prea curand sa simt. Mi-era dor de tot ce-nseamna liniste si agitatie deopotriva. Mi-era dor de toata viata mea. Mi-era dor de mine...