Gol

E..aproape dimineata. Am deschis geamul, doar pentru ca din culcusul meu cald din pat se vedea un cer limpede ce mi-a starnit curiozitatea. M-a izbit imediat o racoare tarzie de toamna si o liniste iesita din comun. Sunetul e acelasi ca in alte nopti. Poate ca nici copacii nu au somn si poarta polemici despre cat de minunat e cerul in dimineata asta. Posibil ca “timpul sa nu mai aiba rabdare” si sa o ia din nou la goana tocmai cand mi-as dori sa ma menajeze. Posibil ca luminitele mici ce licaresc deasupra mea sa ma priveasca si sa cugete o data cu mine la ceea ce numesc eu “straini” pentru ca pana la urma urmei asta suntem..straini. De asta ne e frica unul de altul, de faptul ca suntem straini. Nu reusim sa trecem peste bariere ori peste limite. Simtim doruri pe care nu ni le putem explica la fel cum nu pot sa-mi explic acum de ce stau in fata geamului zgribulita. Ma simt libera, dar vezi tu? Libertatea asta nu face decat sa ma sperie. Nu face decat sa ma adanceasca in dementa si nu conteneste sa ma sugrume cu fiecare moment in care-mi spun ca libertatea e totul....Am reusit sa vad carul mic si sa fixez cu privirea o stea care imi pare a fi steaua polara, dar e impoibil, deoarece ma indrept cu ochii spre rasarit, nicidecum spre miaza-noapte. Miroase a zapada, a frig, a gol....