Și când te gândești că nimic pe lumea asta nu stă în loc. Când te gândești că toate lucrurile care ai vrea să se oprească și să rămână nemișcate măcar pentru o zi, parcă o iau la goană, parcă fug mâncând pământul doar ca să fie sigure că te lasă în urmă.
De multe ori mi-am dorit ca timpul să se oprească în loc, dar el a pornit într-un șprint intenționat și de multe ori mi-am dorit ca timpul să mă menajeze și să plece de lângă mine, dar s-a oprit ca și când nu m-ar fi băgat in seamă.
Nu e ciudat cum de fiecare dată când îți pui în minte că trebuie să urmezi planul pe care în urmă cu câteva nopți l-ai născocit, planul care tu crezi că e "cel mai" perfect pentru tine, după câtva timp apare ceva care ți-l dă peste cap?
"Nu trebuie să părăseşti camera. Este suficient să rămâi aşezat la masă şi să asculţi. Nu trebuie nici măcar să asculţi; este suficient să aştepţi. Nu trebuie nici măcar să aştepţi; este suficient să înveţi să rămâi liniştit, şi împăcat, şi solitar, iar lumea ţi se va oferi singură şi de bunăvoie. Ea nu are de ales: se va revela singură, în extaz, la picioarele tale." FRANZ KAFKA
IOANA MATES
Bun-venit in mijlocul a ceea ce numesc eu centrul impertinentei psihice!!!
marți, 27 august 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Timpul nu mai avea rabdare....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu