Retoric

Nu mi-am pus niciodata problema ca as putea sa ma aseaman atat de tare cu o alta persoana. Pana acum nu am realizat ca am o parte groaznic de insensibila, ca am o parte in mine care a iesit la suprafata exact cand aveam nevoie de ea. Eram pe punctul de a ma arunca intr-o prapastie cu riscul sa suport aceleasi dureri ca data trecuta. Am ales sa nu imi asum acest risc. cred ca am facut bine pentru ca nu am gasit reciprocitate si nici lupta pentru mine. Asa ca am ales sa ma intalnesc cu o anumita persoana care m-a sunat cu o voce seaca sa-mi spuna ca trebuie sa vorbim. Aveam si eu sa-i povestesc multe, aveam niste dorinte si emotii pe care doar ei puteam sa i le dezvalui fara sa fiu judecata. Am mers pe jos. M-am bucurat de aer si intr-un final am ajuns la destinatie. Am deschis usa si s-a eliberat un nor mare de fum de tigara in scara. Luasem doua doze de bere si tigari. Exact ceea ce mi-a cerut gazda. Ma asteptam sa vina sa ma salute, dar nu a facut-o, asa ca am intrat in camera. Se auzea o piesa pe care demult o ascultam in momentele in care aveam nevoie sa ma eliberez. Am cautat-o privirea si am gasit-o intr-o parte a camerei stand intr-un tricou larg si albastru, nepieptanata, cu ochii rosii, de la fum.

Statea linistita in coltul ei de camera ascultandu-si piesa aleasa conform starii ei de spirit, pusa pe repeat. Nu facea decat sa rememoreze ceea ce deja se petrecuse. Incerca sa gaseasca punctul din care a pornit, sa ghiceasca unde a gresit si sa raspunda la unele intrebari la care era inutil sa raspunda. La fel de inutila era si toata zbaterea astea mentala si sufleteasca. Nu reusea decat sa creeze mai multe probleme si mai multe intrebari si mai multe conversatii cu ea insasi. Si-a desfacut o bere. A umplut un pahar. Si-a aprins o tigara si  si-a oprit privirea asupra tavanului alb si gol. Chinuita, parca, de goliciunea tavanului si-a urnit privirea spre singurul petec de lumina provenit din becurile de afara. Avea atatea sa-i spuna... Avea asa multe de facut... Si-ar fi dorit sa dea timpul inapoi...Daca ar fi facut asta, sigur nu ma mai aflam acolo, probabil era o alta piesa, conform unei alte stari de spirit, pusa pe repeat. Probabil nu tragea din tigara in momentul ala si nici nu avea timp sa caute petece de lumina prin camera. Daca ar fi facut asta, ar fi fost fericita. In seara aia nu simtea decat regret si agitatie. Ceea ce nu intelegea la ea era faptul ca nici macar nu isi dorea protectia si echilibrul pe care il cauta pana acum. Nu cauta decat sa zambeasca. Nu mai cauta nici macar fluturi in stomac si nu isi dorea nicidecum o responsabilitate. Cred ca simtea frustrare si nebunie, iar in acelasi timp o dorinta subita de a face ceva. Sigur ca nu avea ce sa faca. S-a bazat pe considerentul ca nu are ce sa piarda si acolo a gresit. Poate nu a fost o greseala fatala sau vitala, poate dimpotriva, a fost o reactie perfect normala. Amalgamul pe care si l-a creat singura a facut-o sa isi mai umple un pahar si cred ca avea cateva ore bune de cand urla aceeasi melodie si statea in aceeasi pozitie in coltul camerei. Singura diferenta era ca eram si eu acolo, scrumiera era plina, fumul de tigara era foarte dens.

Nu avea urme de latenta, nu avea urme de dorinta si nici macar de simtaminte. Mi-a povestit totul asa cum s-a intamplat. Trairile ei mi s-au parut minione, la fel si ei, dar nu intelegea de ce se simte asa macinata de toata povestea asta. Nu intelegea cum dorintele ei s-au transformat in pasiv, nu intelegea de ce ceea ce nu vroia, acum isi doreste tot mai tare. Aveam sentimentul ca nu pot sa o ajut cu nimic si aveam dreptate. Mi-a povestit totul cam intr-o jumatate de noapte. A fost un episod care nici macar nu trebuia sa existe sau macar nu sub acea forma. Si-a dorit din tot sufletul sa poata sa vorbeasca pentru ca am fost singura care a luat vorbele ei de bune. Am fost singura care a inteles exact ce incearca sa imi expuna. Umila mea opinie a fost sincera, dar nici macar nu a contat pentru ca tot ce a facut a fost sa stagneze, sa se complaca si sa ramana ea.

Nu i-am mai povestit ceea ce ma framanta pe mine pentru ca ma simteam exact la fel. Eram rupta de lume de ceva timp si aveam ocazia sa ma lipesc din nou. Sa-mi limpezesc privirile...Stiam exact.