Citesc placerea-n ochii tai,
Dar vad tristetea-n ochii mei.
Traiesc din vis, vad viata-n gri.
Ochesc o raza dinspre cer,
O chem spre noi, dar n-am ce sa-i ofer.
Gaseste tu, un zambet la mine,
Fura-l si lasa-l acolo, la tine...
E prea simplu sa am totul.
E prea simplu sa vad
Cum zambetul meu se sterge,
cum vocea mea incet se drege.
Si plang...si uit...si tac.
Te-astept sa vii, dar ai uitat,
De mine, de tine, de noi...
Eu am plecat. In lumea lor.
M-am ascuns in ei si-am privit spre tine
Si simt cum imi e asa de bine,
Sa vad doar soare si lumina,
Sa simt doar soare...
"Nu trebuie să părăseşti camera. Este suficient să rămâi aşezat la masă şi să asculţi. Nu trebuie nici măcar să asculţi; este suficient să aştepţi. Nu trebuie nici măcar să aştepţi; este suficient să înveţi să rămâi liniştit, şi împăcat, şi solitar, iar lumea ţi se va oferi singură şi de bunăvoie. Ea nu are de ales: se va revela singură, în extaz, la picioarele tale." FRANZ KAFKA
IOANA MATES
Bun-venit in mijlocul a ceea ce numesc eu centrul impertinentei psihice!!!
vineri, 26 martie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Timpul nu mai avea rabdare....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu